În dreptul civil românesc, prescripția extinctivă este un principiu fundamental care reglementează perioada în care o persoană poate solicita protecția instanței pentru a-și valorifica drepturile. Conform acestui mecanism legal, termenul de prescripție în dreptul civil definește intervalul de timp în care o acțiune juridică poate fi introdusă. După expirarea acestuia, dreptul de a solicita intervenția instanței pentru a obliga o persoană să îndeplinească o obligație se stinge, ceea ce duce la stingerea dreptului la acțiune. Această reglementare are rolul de a asigura stabilitatea raporturilor juridice și de a preveni conflictele vechi, promovând, în același timp, necesitatea ca persoanele să își exercite drepturile într-un termen rezonabil. Prescripția nu este doar o formalitate, ci un instrument de echilibru între protejarea drepturilor și menținerea ordinii sociale.

Ce înseamnă prescripția extinctivă?

Prescripția extinctivă este reglementată de Legea nr. 287/2009 (Codul Civil) și reprezintă mecanismul prin care dreptul de a solicita intervenția instanței pentru a obliga o persoană să îndeplinească o obligație se stinge dacă nu este exercitat într-un termen prevăzut de lege. Astfel, termenul pentru exercitarea unui drept este limitat, iar după expirarea acestuia, instanța nu mai poate interveni pentru a-l impune.

Termenele de prescripție

Termenele de prescripție extinctivă se stabilesc conform Cărții a VI-a din Codul Civil (Art. 2517- Art. 2521), iar acestea sunt variate, în funcție de natura dreptului sau al raportului juridic.

Prescripția de 3 ani

Termenul general de prescripție este de 3 ani, în condițiile în care legea nu prevede un alt termen.

*În cazul situațiilor tranzitorii, prescripțiile extinctive începute sub regimul vechi (Decretul nr. 167/1958) rămân reglementate de normele anterioare, conform principiului ultraactivității legii vechi, stipulat în art. 5 din Codul Civil. Astfel, chiar dacă au intrat în vigoare reglementări noi, prescripțiile începute înainte de modificarea legislației vor continua să fie guvernate de legea veche.

Prescripția de 10 ani

Pentru anumite drepturi, precum drepturile reale, care nu sunt declarate imprescriptibile sau alte drepturi speciale, termenul de prescripție este de 10 ani.

Prescripția de 2 ani

În cazul drepturilor legate de un raport de asigurare sau reasigurare, termenul de prescripție este de 2 ani.

Prescripția de 1 an

Pentru acțiuni specifice, cum ar fi cererile de plată a unor sume datorate în anumite profesii, termenul de prescripție este de 1 an.

Întreruperea prescripției

Întreruperea prescripției se produce atunci când un act juridic specific oprește curgerea termenului de prescripție, iar acesta începe să curgă din nou de la zero după ce cauza de întrerupere încetează. Situațiile în care se produce întreruperea sunt reglementate astfel:

Cazuri de întrerupere a prescripției

Prescripția se întrerupe, de exemplu, în următoarele situații:

• Printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea dreptului (care poate fi expresă sau tacită).
• Prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau arbitrală. De exemplu, decizia nr. 587 din 21 septembrie 2017 a clarificat că, chiar dacă cererea de chemare în judecată este formulată la un organ necompetent sau are deficiențe formale, aceasta întrerupe cursul prescripției dacă, în termen de 6 luni, se formulează o nouă cerere admisă pe fond.
• Prin constituirea ca parte civilă în cadrul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată.
• Prin orice alt act prin care partea în folosul căreia curge prescripția este pusă în întârziere.

Efectele întreruperii prescripției

După întrerupere, prescripția începe să curgă din nou, iar perioada anterioară este pierdută. Însă, instituția repunerii în termen, prevăzută de Art. 2522, permite titularului dreptului să solicite reactivarea termenului, în cazul în care, din motive temeinice, dreptul nu a fost exercitat în termenul legal. Totodată, repunerea în termen poate fi dispusă doar dacă partea a solicitat-o într-un termen de 30 de zile de la momentul în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au împiedicat exercitarea dreptului.

Suspendarea prescripției

Suspendarea prescripției se referă la situațiile în care curgerea termenului este oprită temporar, fără ca acesta să fie resetat. După încetarea cauzei suspendării, prescripția reia cursul, luând în considerare timpul scurs până la suspendare.

Cazuri generale de suspendare

Prescripția nu începe să curgă sau este suspendată în următoarele situații (Art. 2532–2536):

• Între soți, cât timp durează căsătoria.
• Între părinți și cei lipsiți de capacitate de exercițiu.
• În cazul negocierilor pentru rezolvarea pe cale amiabilă sau în alte situații specifice.

Exemple de suspendare

• Imposibilitatea temporară de a exercita un drept – dacă, din motive obiective (ex.: incapacitate temporară de a acționa din motive de sănătate), persoana nu poate să exercite dreptul, termenul de prescripție este suspendat.
• Forța majoră – în situații de forță majoră (de exemplu, dezastre naturale sau conflicte), prescripția este suspendată pe durata respectivului eveniment.

Când poate fi invocată prescripția extinctivă?

Prescripția extinctivă poate fi invocată de partea în folosul căreia curge, iar aceasta trebuie să fie formulată în instanță. Instanța nu aplică prescripția din oficiu.

Mai precis, prescripția se invocă de către cel care beneficiază de dreptul ce se prescrie, iar aceasta nu poate fi invocată de organul de jurisdicție decât atunci când partea interesată o menționează.

Unele interpretări recente subliniază importanța determinării exacte a momentului de început al curgerii prescripției, respectiv din momentul în care titularul dreptului a cunoscut prejudiciul și persoana responsabilă, fie din momentul în care, în mod rezonabil, ar fi trebuit să le cunoască. Această abordare combină un criteriu subiectiv cu unul obiectiv, așa cum a fost subliniat și în jurisprudență, unde instanțele au reținut că titularul trebuie să depună diligențele necesare pentru identificarea faptelor relevante. Astfel, se asigură atât protecția victimei, cât și finalitatea practică a prescripției extinctive. 

Exemple din viața de zi cu zi: Cum ne afectează prescripția extinctivă drepturile?

Imaginați-vă că ați descoperit că un vecin v-a distrus o parte din proprietate, dar nu ați acționat imediat din cauza lipsei de timp. După câțiva ani, când decideți să reclamați situația, ar putea fi deja prea târziu. De ce? Pentru că termenul de prescripție a expirat, iar dreptul de a solicita intervenția instanței a fost stins.

Într-un alt scenariu, presupuneți că ați avut un accident minor, iar responsabilitatea pentru daunele suferite revine unei companii de asigurări. Din diverse motive, nu v-ați adresat instanței la timp. În acest caz, termenul de prescripție poate fi de 2 ani, iar dacă acești 2 ani au trecut fără să acționați, dreptul vostru de a solicita compensarea dispare, chiar dacă aveți dovezi clare de neglijență.

Astfel de exemple ne arată cât de importantă este cunoașterea termenelor de prescripție, întrucât ele influențează modul în care ne putem apăra drepturile în fața instanței. Prescripția extinctivă nu doar că protejează persoanele care nu sunt interesate să-și revendice drepturile pe o perioadă prea lungă de timp, dar are și rolul de a încuraja acțiunea rapidă și responsabilă.

Te-ar putea interesa și: Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere!