Dezbaterea succesiunii (moștenirii) poate avea loc pe cale notarială sau în instanță, în funcție de situația concretă. Deși, în mod obișnuit, procedura succesorală se desfășoară la un notar, există cazuri în care moștenirea trebuie dezbătută în fața instanței de judecată (de obicei din cauza neînțelegerilor între moștenitori, a contestațiilor sau a unor impedimente legale).

Condiții pentru dezbaterea succesiunii în instanță

În România, succesiunea se deschide automat la momentul decesului unei persoane (transmiterea patrimoniului are loc de drept la deces). Procedura efectivă de stabilire a moștenitorilor și împărțire a bunurilor se desfășoară, de regulă, pe cale notarială. Notarul public citează toți moștenitorii potențiali, va stabili calitatea acestora (legală sau testamentară) și întinderea drepturilor lor, iar dacă există acord între toți și s-au prezentat toate actele necesare, va emite certificatul de moștenitor.

Instanța intervine când procedura notarială nu se poate finaliza ori este contestată. Cel mai adesea, în instanță se ajunge din lipsa acordului sau a prezenței tuturor moștenitorilor în fața notarului. Conform legii, succesiunea nu se poate finaliza fără toți moștenitorii. De asemenea, dacă există neînțelegeri serioase între moștenitori (de exemplu, unii contestă calitatea altuia de moștenitor sau nu cad de acord asupra masei succesorale), sau dacă se contestă un testament, notarul va constata un impediment și nu va emite certificatul, trimițând părțile la instanță.

Deschiderea unui proces succesoral devine necesară și atunci când nu s-a emis certificatul de moștenitor mult timp după deces. Dacă succesiunea nu a fost dezbătută la notar și apar neînțelegeri, părțile pot merge direct la judecătorie pentru a se stabili moștenitorii, cotele și masa succesorală. Situația apare frecvent după expirarea termenului de opțiune succesorală (1 an de la deces, art. 1103 Cod civil), când procedura notarială nu mai poate fi încheiată amiabil. Instanța clarifică drepturile fiecăruia și dispune împărțirea corectă a bunurilor.

Ce presupune succesiunea în fața instanței?

În practică, procedura pornește prin introducerea unei acțiuni de către unul dintre moștenitori sau de către o altă persoană interesată (de exemplu, un legatar ori un creditor al moștenirii). Cele mai frecvente demersuri sunt cererea în constatarea calității de moștenitor (utilă când există dispute privind cine moștenește) și cererea de partaj succesoral, prin care se solicită împărțirea patrimoniului între comoștenitori. Competența revine, de regulă, judecătoriei de la ultimul domiciliu al defunctului, iar la dosar se anexează actele de stare civilă, testamentul (dacă există), actele de proprietate și orice dovezi privind bunurile și datoriile succesorale.

Prima etapă procesuală constă în identificarea tuturor persoanelor îndreptățite să moștenească, legali (descendenți, soț, ascendenți, colaterali) și/sau testamentari. Instanța verifică dacă părțile au acceptat moștenirea în termen, dacă există cauze de nedemnitate, precum și valabilitatea testamentului. Dacă sunt controverse legate de existența ori întinderea drepturilor unor moștenitori (de exemplu, un copil nerecunoscut încă, un moștenitor omis la notar sau un legat ambigu), judecătorul administrează probe pentru a stabili definitiv cine intră în succesiune.

Următoarea etapă constă în delimitarea masei succesorale: se inventariază bunurile mobile și imobile, conturile și investițiile, dar și pasivul (datorii, taxe restante, cheltuieli de înmormântare ori de conservare). Adesea se dispun expertize de evaluare pentru imobile sau bunuri de valoare, astfel încât partajul să reflecte valoarea reală. Tot aici se pot clarifica drepturi de creanță între moștenitori (de exemplu, unul a plătit integral înmormântarea sau a făcut reparații necesare imobilului), sumele fiind regularizate în funcție de cota fiecăruia.

După stabilirea moștenitorilor și a masei, instanța aplică regulile legale sau testamentare privind cotele și trece la partaj. În funcție de probe și evaluări, bunurile pot fi atribuite în natură unuia sau altuia dintre moștenitori, cu obligarea la sulte pentru egalizare, ori se dispune vânzarea și împărțirea prețului. Dacă testamentul depășește cotitatea disponibilă, se poate dispune reducțiunea în favoarea rezervatarilor, respectiv în favoarea soțului supravietuitor, a descendenților și  a parinților. Pe durata procesului, pentru protejarea patrimoniului, părțile pot cere măsuri provizorii: notarea litigiului în cartea funciară, interdicții de înstrăinare sau desemnarea unui administrator.

Hotărârea de partaj clarifică definitiv calitățile succesorale, masa și cotele, stabilește sultele și eventualele creanțe între moștenitori și indică modul concret de împărțire. După rămânerea definitivă, urmează punerea în executare: înscrieri în cartea funciară, predarea bunurilor, recuperarea sumelor datorate (inclusiv prin executare silită, dacă e nevoie).

Partajul succesoral în instanță: reguli, cote și regularizări bănești

După stabilirea moștenitorilor și a masei succesorale, instanța aplică normele Codului civil pentru a determina cotele fiecăruia și apoi ajustează rezultatul prin regularizări bănești (drepturi de creanță pentru cheltuieli, datorii ori investiții), astfel încât soluția finală să fie echitabilă. În continuare, detaliem aceste două componente: drepturile de creanță între moștenitori și cotele legale în cele mai frecvente configurații.

Drepturi de creanță asupra moștenirii de către alți moștenitori

Un drept de creanță apare când un moștenitor suportă singur cheltuieli sau datorii care privesc moștenirea (pasiv succesoral) ori aduce beneficii patrimoniale celorlalți (de exemplu, investiții utile în bunul comun). Nu schimbă cotele de moștenire, recuperându-se valoric (bani/sultă) la partaj.

Între situațiile uzuale care nasc creanțe se numără următoarele:

• cheltuieli de înmormântare și pomeniri (sunt sarcini ale moștenirii), cine le plătește poate cere de la ceilalți proporțional cu cota lor;
• datorii ale defunctului (credite, restanțe, impozite) plătite de un moștenitor după deces,  drept de regres contra comoștenitorilor, tot proporțional cu cotele;
• cheltuieli de conservare/administrare a patrimoniului (taxe, asigurări, utilități necesare, paza bunurilor), recuperabile pro-rata (fiecare parte contribuie sau primește în funcție de procentul care i se cuvine);
• îmbunătățiri sau reparații necesare la bunurile succesorale (acoperiș, instalații, lucrări care cresc valoarea etc.) conferă moștenitorului un drept de creanță în limita sporului de valoare obținut ori a cheltuielii utile/datorate;
• folosință exclusivă a bunului comun: ceilalți pot cere contravaloarea folosinței (o „chirie” echitabilă) sau compensare la partaj;
• fructe/venituri încasate din bunurile succesorale (chirie, arendă) de un singur moștenitor: acesta trebuie să dea socoteală celorlalți pentru partea lor, sau se compensează la partaj;
• cheltuieli de litigiu utile moștenirii (taxe de timbru, onorarii expert, avocat pentru recuperarea/menținerea unui bun succesoral): recuperabile proporțional, dacă au fost utile și necesare.

Drepturile de creanță se invocă în acțiunea de partaj (sau prin cereri accesorii), iar partea interesată aduce probe: chitanțe, facturi, contracte, extrase de carte funciară, rapoarte de expertiză. Pe baza acestora, instanța stabilește cuantumul și dispune fie sultă/compensare în bani, fie atribuiri de bunuri cu obligația plății diferențelor, fie regularizarea fructelor și a folosinței (de exemplu, chirii încasate de un singur moștenitor). Partea din creanță care revine propriului titular se stinge prin confuziune (nu-și plătește sieși), iar restul este datorat de comoștenitori proporțional cu cotele lor.

Ce NU este un drept de creanță? Raportul donațiilor și reducțiunea liberalităților (mecanisme care ajustează cotele și masa de calcul), nu creează creanțe între moștenitori, ci recalibrează împărțeala.

Cotele moștenitorilor prevăzute de lege, în cele mai frecvente situații

Iată, pe scurt, cotele moștenitorilor prevăzute de lege (România), în cele mai frecvente situații. Se pornește de la clasele de moștenitori (I–IV), iar soțul supraviețuitor moștenește alături de oricare clasă existentă, cu cote fixe:

1) Soț + descendenți (clasa I: copii, nepoți prin reprezentare):

• Soț: 1/4
• Descendenți (împart restul): 3/4 împărțit egal între ei.

2) Doar descendenți (fără soț): copiii împart în mod egal 100% ( sau prin reprezentare dacă un copil e predecedat).

3) Soț + clasa a II-a (părinți și/sau frați ai defunctului):

• Soț + părinți + frați (toți existenți): soț 1/3, părinți+frați 2/3 (împărțirea între ei conform regulilor clasei a II-a).
• Soț + doar părinți (fără frați): soț 1/2, părinți 1/2 (dacă sunt ambii, câte 1/4 fiecare).
• Soț + doar frați (fără părinți): soț 1/2, frați 1/2 (egal între ei; copiii fraților vin prin reprezentare).

4) Doar clasa a II-a (fără soț):

• Ambii părinți, fără frați: fiecare părinte 1/2.
• Un singur părinte, fără frați: părintele rămas 100%.
• Doar frați (părinții decedați): frații împart egal 100%, copiii fraților decedați vin prin reprezentare.
• Părinte + frați: de regulă, părintele 1/4, frații 3/4 împărțit egal (dacă sunt ambii părinți, împreună 1/2, frații 1/2).

5) Soț + clasa a III-a (ascendenți ordinari: bunici etc.) sau clasa a IV-a (colaterali ordinari: unchi, veri)

• Soț + clasa a III-a sau a IV-a: soț 3/4, ceilalți 1/4.
• Fără soț: clasele respective împart 100% conform regulilor de grad/linie (la ascendenți ordinari – pe linii paternă/maternă; la colaterali ordinari – prioritate după grad, egal pe același grad).

6) Doar soț (nu există alți moștenitori legali): soțul moștenește 100%.

Cum te poate ajuta Cabinet Avocat Gunea într-un proces pentru dezbaterea succesiunii în instanță?

Un avocat specializat în succesiuni, de la Cabinet Avocat Gunea, îți poate clarifica rapid situația juridică: cine are calitatea de moștenitor, ce cote se aplică, dacă testamentul este valabil și ce termene/proceduri trebuie respectate. Îți explică opțiunile reale (notar vs. instanță), riscurile și costurile, astfel încât să iei decizii informate din prima, fără pași irosiți.

În faza pregătitoare, avocatul strânge și ordonează actele (stare civilă, proprietate, testament, extrase CF), identifică masa succesorală și pasivul (datorii, cheltuieli), propune probele necesare (martori, expertize de evaluare), calculează rezervele și cotitatea disponibilă și formulează corect acțiunile: constatarea calității de moștenitor, partaj succesoral, reducțiune sau anulare de liberalități, anularea certificatului de moștenitor. Când e cazul, solicită măsuri provizorii (notarea litigiului în cartea funciară, interdicții de înstrăinare, administrator provizoriu) pentru a proteja bunurile.

În instanță, te reprezintă la termene, gestionează probele, combate excepțiile procedurale, negociază acorduri parțiale acolo unde este posibil (de exemplu, asupra unor bunuri ori creanțe între moștenitori) și susține un partaj echitabil: atribuiri în natură, sulte corecte, regularizarea cheltuielilor de înmormântare, a datoriilor achitate sau a investițiilor utile. Dacă există testament, avocatul argumentează menținerea lui sau, după caz, reducțiunea/anularea în favoarea rezervatarilor.

După hotărâre, avocatul se ocupă de implementare: înscrieri în cartea funciară, redactarea actelor de predare-primire, calculul și recuperarea sultelor, până la executare silită când este necesar. Practic, un avocat de la Cabinet Avocat Gunea te ajută să treci de la drepturile „pe hârtie” la rezultate efective, cu timp și costuri controlate.

Citește și: Încetarea convențiilor încheiate de părți prin reziliere sau rezoluțiune